Naționala României a obținut o victorie senzațională, scor 4-2 cu Anglia, în meciul al doilea din Grupa C a Campionatului European U21 din Italia și San Marino, și e cu un picior în semifinalele turneului. Luni, elevii lui Mirel Rădoi întâlnesc Franța, în derbyul grupei. George Pușcaș a deschis scorul din penalty și a fost din nou unul dintre cei mai în formă componenți ai echipei tricolore. La finalul partidei din Cesena, vârful crescut la Liberty Oradea a vorbit la microfonul TVR.
„Am rămas fără voce, prea multe emoții trăite, nu mă gândeam niciodată că o să marcăm patru goluri, s-au vazut emoțiile jucătorilor, românilor, s-a descoperit o nouă generație de fier.
Alergasem atât de mult și am zis că dăm totul cât mai putem, din adrenalina pe care o mai aveam nimnei n-a vrut să iasă cu capul plecat din teren”, a spus atacantul de la Palermo, la interviul luat de TVR.
Meciul cu Franța are loc luni, de la ora 22:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER